Spirit profound şi cultivat, cunoscător rafinat de poezie, pasionat de filozofie şi de istoria artei şi a culturii, Octavian Cosman este creatorul unei opere picturale de o distincţie particulară în contextul artei româneşti actuale. Douăsprezece cicluri de lucrări de pictură (Acvarii, Victorie, Domus, Anotimpuri, Seminţe, Icar, Don Quijote, Isus – Embleme pentru înălţare, Apocalipsa, Viaţa secretă a satului, Soare Dublu) elaborate în timp de aproape trei decenii, reconstiutuie sugestiv istoria unei formări riguroase şi a unei deveniri artistice originale, cu o deschidere permanentă spre modernitatea viziunii şi a expresiei picturale.

Respingând cantonarea suficientă în propria formulă şi repetiţia unei dexterităţi deprinsă în practica obstinată a picturii, Octavian Cosman se întoarce, în etapa actuală a creaţiei sale la densitatea explozivă a naturii, desluţind cu bucurie adevărată, străină de retorică şi de falsă exuberanţă, vocile tainice ale unei naturi fraterne, cordială şi intrând în rezonanţă cu tulburătoarea „viaţă secretă a satului”.. Depăşind net condiţia actului spontan, tablourile care îşi propun, nu „să redea vizibilul” ci să „facă vizibilă” „viaţa secretă a satului”, provin dintr-o fertilă îngemănare de obsevaţie, sensibilitate şi gînd, aplicate cu meşteşug unor motive „familiare”, străbătute ele însele de viguroase seve interioare. Imagini, pe care fluxul vital al amintirii le scoate din adâncul fiinţei sale sensibile se întîlnesc cu imagini venite dinafară, din natură şi din spaţiul armonios al unei etnicităţi de o bogată specificitate, conferind suprafeţelor pictate calitatea de ecrane sensibile – filtre prin care se realizează osmoza miraculoasă între lumea obiectivă şi lumea subiectivităţii lirice a pictorului. Preocuparea stăruitoare pentru organizarea componistică riguroasă a suprafeţelor, care nu impietează asupra sincerităţii efuziunii, are semnificaţia unui veritabil ritual integrator în ritmurile firii, pregnanţa rotmurilor compoziţionale amintind doar că şi natura îşi are geometriile ei – secrete, dar prin aceasta nu mai puţin reale şi active… Emotivitatea neliniştită a pictorului, simpatia sa nesfârşită pentru tot ceea ce reprezintă valoare morală, frumuseţe şi puritate, se transmit cu generozitate substanţei picturale, a cărei vibraţie prodigioasă se adresează atât dorinţei ochilor, cât şi bătăilor inimii – respiraţiei poetice a sufletului privitorului.

Expresie a unei fascinante „dezmărginiri” a spiritului profund şi fecund al artistului, deschis deopotrivă asimilării esenţelor unor straturi culturale arhaice – şi unei aspiraţii echilibrat moderne, ciclul Soare Dublu afirmă fără echivoc dreptul şi obligaţia creatorului de a-şi asuma răspunderi grave privind însăşi existenţa universului, a societăţii şi a individului în lumea contemporană. Confesiunea dramatică, de sorginte expresionistă, despre neliniştile şi spaimele existenţiale ale artistului, într-un univers amentinţat de primejdii generate de pervertirea inteligenţei şi a imaginaţiei cât şi de o perfidă răsturnare a scalei valorilor autentice, lucrările din acest ciclu pot fi citite ca repere ale căutării febrile a unei căi proprii de exorcizare a acestor angoase şi în acelaşi timp ca avertismente adresate unei umanităţi care ignoră cu tragică inconştienţă, ameninţarea unor cataclisme şi a unei dezintegrări spirituale devastatoare.

„Fabulaţia” vizuală simbolică nu are în nici una din imaginile ciclului un text explicit, chiar alegerea motivului titular fiind simptomatică pentru propensiunea caracteristică viziunii pictorului spre simbolistica plurivalentă. Imagine a Binelui, aşa cum se manifestă el în sfera lucrurilor vizibile, izvor al luminii, al căldurii şi al vieţii, semn al iradierii însufleţitoare, simbol al principiului generator şi al autorităţii, al inteligenţei cosmice şi al adevărului, soarele, situat în centrul cerului, este o adevărată inimă spiriuală a lumii. Acestei simbolistici plurivalente a motivului solar i se adaugă simbolistica – şi ea plurivalentă – a dublului: figurarea dublă a soarelui determină o dublă polaritate simbolică: benefică şi malefică. Dacă soarele la zenit este un simbol al vieţii triumfătoare, un focar de energie – şi un semn pozitiv al spiritului entităţii umane, figurarea dublului său semnifică prvestirea unor evenimente malefice, a unor catastrofe şi suferinţe, a morţii – fizice şi spirituale, datorate unor forţe ascunse, distrugătoare.

Aceeaşi tentaţie a încifrărilor simbolice plurivalente se desluşeşte şi în abordarea, succesivă a motivului roţii: simbol solar semnificând devenirea, creaţia continuă, contingenţa şi perisabilul, ciclurile, reînceputurile, reînnoirile; din ea se naşte spaţiul şi toate diviziunile timpului; simbolismul ei se conjugă cu cel al crucii (roata cu şase spiţe evocă proiecţia orizontală a crucii cu şase braţe şi monograma lui Isus Christos); trimite la prevestirile profeţilor şi la Apocalipsă… În aceste imagini, înzestrate cu dense semnificaţii simbolice, motivul este introdus în teritoriul modernităţii pe o altă cale decât cea a subiectului literar: accentul nu cade pe insolitul tematic, ci pe fascinaţia misterioasă pe care o exercită forma şi expresia picturală. Pictorul are aici curajul unei cromatici îndrăzneţ de seducătoare. Materia colorată, cu rol formativ şi expresiv, deopotrivă este dominată de tonuri intense, vii, saturate; domină galbenul (culoare solară prin excelenţă, semnul perfecţiunii intelectuale, al bogăţiei – metalului şi secerişului), acordat cu tonalităţile sonore  ale celorlalte primare. Formele, construite energic şi accentuate de o grafică dinamică – cearcăne negre, trasate cu aplomb, irump în spaţiu depăşind frecvent cadrul convenţional al imaginii, invadînd rama şi chiar întrupându-se volumetric în figuri modelate în material ceramic.

Vitalitatea energetică (energie spirituală generatoare, flux energetic încorporat materiei colorate, energie a gestului care construieşte forma plastică) include şi puterea energetică a impactului asupra privitorului, chemat imperios spre o veritabilă aventură interioară, aventură spirituală cu personalitatea puternică, provocatoare a imaginii.

Cluj, decembrie 1996
Dr. Livia Drăgoi, Directorul Muzeului Naţional de Artă Cluj